Daia se află la o distanță de 22 km sud de Odorheiu Secuiesc, în valea pârâului Ighiu. Conform legendei referitoare la originea numelui localității se spune că odinioară regiunea era frecventată de zâne: Klára, Dála și Ramocsa. Fiecare dintre ele și-a stabilit casa în regiune. Zânei Dála i-a plăcut atât de mult această zonă, încât a revenit de mai multe ori, dând numele așezării.

Balázs Orbán scria următoarele: „Daia cel mai probabil și-a luat numele de la rabonbanul secuilor numit Dálya, amintit în Cronica secuiască din Ciuc printre rabonbanii târzii. În 1309 apare sub denumirea Dálla, preotul Herman fiind menționat în relațiunea capitlului Transilvaniei către legatul papal.”

Biserica înconjurată cu un zid de incintă este edificiul cel mai important din sat și din împrejurimi. Construcția ei se datează în prima jumătate a secolului al XIV-lea, dar se poate presupune că ea exista deja la finele veacului precedent. În jurul bisericii au fost descoperite morminte din secolul al XII-lea, ceea ce sugerează că ar fi putut exista un edificiu de cult timpuriu, de stil romanic. Nava bisericii provine din această perioadă. Inițial fusese boltită, bolta actuală sprijinită pe ogive a fost construită mai tîrziu. Dintre zestrele picturale ale bisericii cel mai bine se păstrează fragmentele ornamentale în formă de vrejuri colorate într-o nuanță de verde viu, de pe bolta corului, realizate în jurul anilor 1500. Cercetările de teren și cu caracter preventiv au avut ca rezultate descoperirea  unor fragmente de teracotă de sobă deosebite.

Din cauza slăbirii rezistenței bisericii de la Daia, Comisia Națională a Monumentelor a inițiat în anul 1992 restaurarea acesteia. Între 1992 și 1997 au fost efectuate cercetări arheologice de anvergură sub conducerea arheologului Daniela Marcu Istrate. Săpăturile arheologice au avut rezultate deosebit de interesante și au adus la lumină artefacte de mare diversitate.

Pe parcursul cercetărilor au fost descoperite în interiorul și în împrejurimile bisericii elemente de construcție care permit departajarea a șapte etape efectuate în perioada cuprinsă între secolele al XII-XIX-lea. Debutul lucrărilor de construcție se plasează la sfârșitul veacului al XII-lea. La această dată a fost ridicată biserica parohială sătească de mici dimensiuni, prevăzută cu absidă cu închidere dreptunghiulară. Așa cum se poate observa în majoritatea cazurilor, la trecerea dintre secolele al XIII-lea și al XIV-lea, aceste mici biserici medievale timpurii devin neîncăpătoare pentru găzduirea comunităților aflate în dezvoltare, fiind supuse unor lucrări de refacere. Biserica reformată de la Daia este dotată în acest moment cu un cor lărgit cu închidere poligonală, precum și cu o sacristie, lărgită la rândul ei pe parcursul secolului al XV-lea.

Zidurile de incintă erau construite cu scopul ocrotirii cimitirelor din jurul bisericilor, precum și pentru departajarea spațiului religios de cel laic. La Daia, zidul vizibil și în prezent a fost ridicat în secolul al XVIII-lea. Între 1800-1803 a fost adăugat un turn laturii vestice a bisericii, cu menirea de a reflecta potențialul economic al comunității.