Daia

Pictură murală

Biserica actuală a localităţii există cel mai probabil de la sfârşitul secolului al XIV-lea, fiind extinsă pe parcurs. Sanctuarul poligonal al lăcaşului, sprijinit cu pilaştri a fost construit în secolul al XV-lea.

Picturile murale din sanctuar sunt decorative. Pe un fundalul vegetal al tavanului boltit putem observa opt steme însoţite de figuri umane. După Reforma Protestantă ele au rămas neatinse, nefiind văruite, un procedeu destul de răspândit în perioada respectivă. Printre steme se observă o poartă cu trei turnuri (stema Sighişoarei), coroana susţinută de rădăcini (stema Braşovului), braţul cu armură ce ţine în mână o sabie (stema secuilor), stema regelui Ladislau al II-lea, stema vicevoievodului Lénárd Barlabási, stema Sibiului, stema arpadiană, respectiv una neidentificată. Sub acestea se află, probabil, fragmentele Judecăţii de Apoi. Picturile pereţilor din interior au fost redescoperite în 1882 cu ocazia unei restaurări. După ce au fost documentate de József Huszka, au fost din nou văruite.

În navă se păstrează câteva fragmente ale reprezentării Regelui Ladislau cel Sfânt, însoţit de Sfântul Gheorghe şi de Sfântul Cristofor. S-au găsit de asemenea unele mărturii ale scrierii maghiare vechi.

Contact
Rezervare Cazare

Cauți cazere in zona Daia? Click pe butonul de mai jos și poți găsi un loc potrivit ție, în doar câteva minute!

Împărtășire