Satul este o așezare mărginașă a bazinului Ciucului de Jos, localizată în valea pârâului Tapolca. Numele localității se compune din substantivele maghiare mén (= iapă) și ság (domb= deal). După alte păreri denumirea vine de la Sf. Mina celebrat de biserica ortodoxă, sau din substantivele maghiare ménes (=herghelie) și ág (=creangă).

Conform înscrierilor din Registrul de dijme papale, la 1567 satul Menessagh, cu cele 67 de porți ale sale, era cel mai mare sat din bazinul Ciucului. Prima menționare documentară a bisericii provine din 1583, clădirea însă probabil exista deja în prima jumătate a secolului al XIII-lea. Satul era renumit pentru cultivarea ovăzului și a cânepei.

În memoria victimelor Primului Război Mondial a fost ridicată o statuie realizată de sculptorul Jenő Szervátusz. În locul vechii biserici în stil romanic, în secolul al XV-lea a fost ridicată o nouă biserică catolică în stil gotic, la care s-au realizat lucrări de reparații în anul 1655. Biserica gotică târzie, vizibilă astăzi, a fost deci construită pe fundații medievale timpurii, cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Pridvorul lateral a fost adăugat în 1858, iar turnul în 1836. Ancadramentul portalului sudic s-a păstrat parțial în zidul de incintă. Tabernacolul din cor provine din prima jumătate a secolului al XVI-lea, fiind ornamentat cu arcatură gotică și elemente vegetale renascentiste. Biserica dispune și de o zestre picturală medievală. Retablul pictat al bisericii este păstrat la Muzeul Național al Ungariei. Clopotele sale datează din 1682 și 1604. Unul dintre veșmintele liturgice a fost brodat, conform tradiției, de către Maria Tereza. În zidul sacristiei se păstrează un gol de fereastră rotundă, de secol XIII, iar golul de acces dispune de un ancadrament în arc frânt în stil gotic târziu.

Restaurarea monumentelor istorice oferă o oportunitate și pentru cercetări arheologice care adesea nu pot avea loc și nu doar din cauza lipsei resurselor financiare. Săpăturile arheologice de la biserica romano-catolică din Armășeni reprezintă o asemenea situație, unde specialiștii au efectuat săpături de două ori: în 1999 Daniela Marcu Istrate, iar în 2007 István Botár, care a cercetat o porțiune mică a suprafețelor interioare ale bisericii.

Cercetările arheologice din Armășeni, cu excepția unor diferențe privind propunerea periodizării, prezintă aceeași situație care se poate observa în cazul multor biserici parohiale medievale din Transilvania: în perioada arpadiană aceasta era o biserică mică, executată în mod simplu, având absidă dreptunghiulară. Mai târziu, la cumpăna secolelor al XIV-lea și XV-lea clădirea a fost extinsă, construindu-se un cor poligonal cu contraforturi și o sacristie, respectiv cu ocazia realizării unui arc triumfal mai masiv, pe latura sudică s-au construit contraforturi pentru a prelua împingerile arcului.

În secolul al XVI-lea, datorită creșterii numărului enoriașilor, au fost efectuate unele reconstrucții și redecorări. În cazul bisericii medievale din Armășeni, a avut loc o lărgire și lungire a navei și corului, respectiv au apărut pe latura de sud acele contraforturi care oferă stabilitate navei cu o deschidere mare.