Pictură murală
Prima menționare documentară legată de biserică este foarte târzie, din anul 1583, iar satul este menționat pentru prima dată doar în 1567. Istoricul construcției din perioada medievală este complicat, cercetările arheologice conduse de István Botár au înregistrat urmele a cel puțin trei etape principale de construcții. Statuia Fecioarei de pe fostul altar a fost găsită în podul bisericii în 1940.
Bolta în plasă pe nervuri de teracotă a corului a fost construită probabil la mijlocul secolului al XVI-lea. Tot atunci s-a realizat tabernacolul, iar unul dintre clopotele sale a fost turnat în 1542. Altarul poliptic renascentist din această biserică, marcată cu data 1543, se păstrează în Galeria Națională a Ungariei. Pictarea corului a avut loc la mijlocul secolul al XVII-lea. Tribuna boltită și decorată cu stuc în stil baroc a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Amvonul și altarul principal actuale au fost ridicate la cumpăna secolelor XVIII-XIX. Turnul datează din 1836, iar nava și-a căpătat aspectul actual în urma unei renovări de anvergură întreprinsă în 1858. În această perioadă s-a construit un corp sudic în forma unei colaterale, unde a fost plasat altarul poliptic din secolul al XVI-lea. În 1915, Sztehlo Ottó a întocmit planuri pentru a extinde biserica cu o nouă colaterală, dar, din fericire, acest lucru nu s-a realizat din cauza războiului.
Frescele sale medievale erau necunoscute până la ultima restaurare condusă de Sándor Bencédi, care a inclus toate elementele bisericii. Deși József Huszka a descoperit deja pe peretele nordic al navei fragmentele legendei Sfântului Ladislau, din păcate pictura degradată și greu de interpretat a fost retencuită. În acest caz, Huszka nu a făcut nici măcar copii în acuarelă. Cu toate acestea, conform unei inscripții care se putea citi pe peretele de nord, corul a fost pictat integral în 1655. Astăzi se mai văd bolta – care de altfel era mereu vizibilă –, respectiv arcul triumfal dezvelit în 1928. Inițial însă și pereții laterali au fost pictați în întregime cu reprezentări ornamentale și figurative. Dintre aceste picturi, Huszka a copiat o imagine reprezentând perechea Sfântul Ladislau și Sfântul Emeric, păstrându-se până azi doar o schiță a acuarelei. Picturile bolților, înnegrite și parțial repictate în mod neprofesional în 1928, au ajuns la începutul anilor 2000 într-o stare foarte degradată. Pe pânzele de boltă s-au pictat Sfânta Treime, îngeri, Sfântul Paul, Sfântul Ioan Botezătorul, evangheliștii, profeții Daniel și Ilie, respectiv nouă sfinte: Suzana, Clara, Ana, Margareta, Elena, Ecaterina, Barbara și Maria Magdalena. În partea către cor a arcului triumfal se află cinci profeți ținând în mână câte un rotulus, însă odinioară și partea arcului către navă a fost pictată. În opinia noastră, această pictură murală din secolul al XVII-lea a fost realizată de același meșter care a lucrat în biserica romano-catolică din Ciucsângeorgiu.
Identitatea meșterului se poate confirma și în cazul legendei fragmentare a Sfântului Ladislau, deoarece avem de-a face cu opera aceluiași meșter care a lucrat la biserica unitariană din Dârjiu și la biserica romano-catolică din Mihăileni. Dintre picturile celor trei localități fresca din Dârjiu, pictată în 1419, acoperă cea mai mare suprafață continuă și s-a conservat cel mai bine, astfel scenele lipsă a celorlalte două picturi fragmentare pot fi reconstituite pe baza primei. La Armășenii Noi bolta tribunei baroce acoperă o parte semnificativă a suprafeței pictate, astfel încât s-au păstrat doar ultimele scene, adică tăierea tendonului și uciderea cumanului. Cu toate acestea, pe baza capetelor de cai și a armurii pictate cu caracter, respectiv pe baza motivelor pictate cu șablon a fundalului s-a putut stabilit fără îndoială că este vorba de munca aceluiași meșter, astfel s-a putut data la cumpăna anilor 1410 și 1420. Lucrările de restaurare a fragmentelor de frescă au fost finalizate în 2011 de Attila Cimbalmos și echipa sa.
Patrimoniu natural
Localitatea Armășeni este situată la 13 km de Miercurea-Ciuc în valul râul Toplița. Locul pare strict protejat, deoarece satul și zona agricolă, împreună cu pădurile înconjurătoare, se află pe două arii protejate care fac parte din programul Natura 2000; o parte aparține de zona Munților Ciucului (ROSCI0323), iar cealaltă parte de zona cu protecția specială pentru păsări, Depresiunea Ciucului (ROSPA0034). Însă nu doar statutul, ci și priveliștea o fac deosebită cu pădurile sale de fag și de brad.
Zona ce înconjoară satul este habitatul ideal pentru sfrânciocul roșiatic (Lanius collurio), care este pasărea cea mai des întâlnită în afara localităților. Își face cuibul în tufișurile din zonele agricole și vânează insecte, dar și mamifere sau reptile de mici dimensiuni pe care le poate agăța cu ghimpii.
Flora ariei este mai deosebită prin prezența sisinei (Pulsatilla patens), care înflorește în lunile martie și aprilie pe luncile mai uscate și printre tufișuri. Pe lângă florile purpurii deseori putem vedea curechi de munte (Ligularia sibirica), care datorită înălțimii lor ajung până la 80-150 de cm și sunt adevărate minunății ale zonei. Dar și pădurile de fag au frumusețea lor, mai ales când papucul doamnei (Cypripedium calceolus) este în floare. Numele acestuia se datorează florilor galbene ale plantei, care seamănă cu forma unor papuci pitici.