Primele așezări de pe cursul superior al Crișului Negru din depresiunea Beiușului au apărut pe parcursul secolelor XI-XII, ajungând devreme în posesia episcopiei Oradiei. Satele gravitau în jurul centrului administrativ al domeniului Beiuș, o așezare care a ajuns repede la rangul de târg datorită activităților legate de mineritul argintului.

Remetea, înființată alături de satul vecin Șoimuș, pe malul drept al pârâului Remetea, un afluent dinspre nord-est al Crișului, a fost unul dintre satele cu populație maghiară care desfășura activități agricole, de creștere a animalelor și de apicultură. Începând cu mijlocul secolului al XIV-lea voievodul din Beiuș, Ivan, menționat în documente la 1363, a jucat un rol important în colonizarea și organizarea numeroaselor sate de români în zona de munte și de deal a regiunii. Voievodul Ivan se găsea în fruntea administrației domeniului episcopal. Descendenții lui se stabiliseră în satul Remetea cândva în timpul domniei regelui Sigismund, când au fost înnobilați și trecuseră și la catolicism. Dovadă a acestui lucru este faptul că în 1423, papa de la Roma îl absolvise de toate păcatele sale pe Boch (Bocz), voievodul Beiușului. Urmașul acestuia, Ladislau a obținut noi privilegii în favoarea celor două sate Remetea (maghiară și valahă), cel din urmă menționat prima oară cu această ocazie sub forma Oláhremete. Ulterior, satele au beneficiat de confirmări ale acestor privilegii în mai multe rânduri din partea episcopului Bálint Farkas (1491), dar și din partea voievozilor Transilvaniei. În secolul al XV-lea a fost înființat voievodatul Remetea de care aparțineau satele Șoimuș (1213), Roșia (1445), Bokorfalva (1445), Dsoszánfalva (1584) și Lazuri (1588). În conscripția de la mijlocul secolului al XVI-lea (în 1552) la Remetea trăiau 15 familii de iobagi. Urmașii lui Bocz, din ramura stabilită la Remetea, au luat ulterior numele de Vajda, făcând referire astfel la titulatura devenită ereditară în sânul familiei. Documentele medievale menționează mai multe conace din Remetea ce aparținea familiei Vaida.

Populația satului a trecut la religia reformată în jurul anului 1552, primul preot cunoscut din anul 1603 numindu-se János Böszörményi. Spre finalul ocupației otomane, satul devine pustiu și a fost repopulat abia din 1695. În 1720, comunitatea religioasă a satului era formată din zece familii reformate. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Remetea, împreună cu domeniul Beiușului, a intrat în posesia nou înființatei episcopii greco-catolice. La mijlocul secolului al XIX-lea, două treimi din populația satului erau maghiari de religie reformată.