Pictură murală

Prima mențiune a așezării provine din 1318, însă primele date sigure sunt foarte târzii, din anul 1422. Biserica lipsește inclusiv de pe lista dijmelor papale. În 1445, fiul lui László Bocz, voievodul László obține o nouă donație pentru localitate. Această familie se prezintă ca descendentă a voievodului Boch de Beiuș, convertit la catolicism, ai cărui succesori devin mai târziu reformați.

Biserica nu dispune de date istorice medievale, iar materialul de arhivă datând de după reformă a fost transportat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, astfel singura sursă de informare privind istoricul construirii este inspecția la fața locului. Cercetarea bisericii a fost realizată de Tamás Emődi și József Lángi. Biserica construită din piatră de râu de dimensiuni mari și forme neregulate s-a realizat într-o singură etapă de construcție. Planimetria sa este neobișnuită, deoarece corul este de aceeași lățime ca și nava, fiind semicircular în interior, dar unghiular în exterior. S-au găsit rămășițele arcului triumfal, ușa înzidită a sacristiei, tabernacolele sale și sedilia. Mai mult, au ieșit la lumină inclusiv ferestrele medievale, modificate și înzidite ulterior. În 1882 a avut loc o transformare radicală, astfel desenul lui Ferenc Storno realizat în 1879 documentează încă starea medievală.

În 1927 picturile murale ale bisericii au fost parțial dezvăluite, dar acestea au fost revăruite cu excepția a doi apostoli și a regilor sfinți. Cercetările noastre au arătat că interiorul bisericii a fost pictat în întregime cu excepția peretelui vestic, mai mult, chiar și peretele nordic al navei a fost decorat cu reprezentări figurale. Au ieșit la suprafață două cicluri de pictură foarte diferite din punct de vedere stilistic. Corul a fost decorat în partea superioară de apostoli și scene ale Patimilor, mai jos de Sfântul Bartolomeu, regii sfinți maghiari, o sfântă fără atribute și arhanghelul Mihail. În navă, ca opera aceluiași meșter, pe latura de nord în registrul superior sunt înfățișați Isus, o sfântă fără atribute, arhanghelul Mihail, în registrul de mijloc legenda Sfântului Ladislau, Fecioara Maria cu pruncul Isus în brațe și un episcop sfânt, iar în registrul inferior apar din nou sfinții regi maghiari. Pe peretele sudic același meșter a pictat legenda Sfintei Margareta de Antiohia.

Bolta nivelului inferior al turnului este dominată de un imens Maiestas Domini, iar pe pereții de nord și sud câte doi evangheliști țin în mâna lor stângă Sfânta Scriptură, flancând câte un serafim. Pe peretele estic, deasupra porții se păstrează o reprezentare a Fecioarei Maria cu pruncul Isus, iar pe peretele de vest fragmentele a două figuri mici de sfinți fără atribute și astfel neidentificabile. Pe suprafața liberă se pot citi nenumărate nume și date gravate în secolele XV-XVII. Cea mai veche inscripție datează din 1474, ceea ce ne dă o datare ante quem pentru aceste fresce provenind din cea de-a doua etapă de pictare, operele unui pictor venit din mediul cultural ortodox. Fresca reprezentând Nativitatea și fragmentul Fecioarei Ocrotitoare (Mater Omnium) de pe peretele nordic al navei sunt, de asemenea, operele acestui meșter.

Legenda Sfântului Ladislau este înfățișată în registrul mijlociu al peretelui de nord al navei, începând sub tribună. Din păcate acest ciclu s-a păstrat într-o stare mult mai degradată decât picturile dezvăluite în cor, deoarece decaparea tencuielii cu un ciocan mare a provocat daune grave pe suprafața slăbită. Am deschis trei sondaje mai mari, care sub tribună au relevat fragmentele scenei de luptă. Pe fresca deteriorată, sub picioarele cailor în galop se observă un cap retezat cu barba împletită și detaliile unui corp. În partea centrală pot fi identificați cumanii, înfățișați trăgând cu arcul în spate și purtând coifuri conice sub care se vede armura lor din zale. Scena decapitării cumanului, cea mai bine conservată din acest ciclu, are o lungime mai mare de 8 m. Scenele legendei sunt despărțite de câte un copac înalt stilizat, cu trunchi drept și coroană rotunjită. Pictura din cor a celor trei regi sfinți este conservată relativ bine, în ciuda lipsurilor sale majore. Similar reprezentării din Tileagd, Sfântul Ladislau stă în partea stângă, ținând în mâna dreaptă o bardă cu mâner scurt. Armura celor trei figuri este identică și în acest caz, aceștia purtând doar pieptare, sub care o platoșă de zale acoperă întregul corp, iar umerii și coatele le sunt protejate de câte o placă în formă de rozetă. Pe brâu, pe o centură lată, poartă câte o spadă având mânere decorate cu butoane supradimensionate. Cele trei figuri fragmentare care au fost descoperite pe peretele nordic, sub tribună, poartă armament similar. Din moment ce se observă mai multe repetiții pe picturile murale, nu se poate exclude că și în acest caz avem de-a face cu o reprezentare a celor trei regi sfinți maghiari. Pe baza îmbrăcămintei, realizarea primului strat de picturi se poate data în perioada târzie a dinastiei angevine sau cea timpurie a domniei regelui Sigismund.