Pictură murală
Volumetria și organizarea spațială a bisericii datate în lumina ultimelor cercetări la începutul secolului al XIII-lea urmează stilul bazilicilor romanice sud-transilvane. În mod asemănător bisericilor de la Vințu de Jos și Teiuș, edificiul cu navele laterale ruinate în prezent, a avut un plan bazilical alungit, cu cor cu închidere poligonală la est, iar fațada vestică era flancată de un turn înalt.
Elementele caracteristice fațadelor laterale ce asigurau în vechime trecerea spre navele laterale sunt arcadele, care au fost ulterior zidite, și cornișa decorată cu arcatură gotică. Portalul principal vestic cu ambrazură în retragere este o frumoasă reminiscență în stil romanic (inscripția cu anul 1684 reprezentând momentul unei reparații ulterioare). De la etajul turnului se putea accesa tribuna, abandonată încă din perioada medievală, odată cu coborârea boltei navei în secolul al XV-lea. Bolta corului, în stil gotic timpuriu, se mai păstrează și în prezent.
În spațiul interior al bisericii putem vedea picturi murale medievale puțin cunoscute. Cele cel puțin trei straturi de pictură suprapuse sunt secționate de bolta refăcută a navei. Scena Cinei cea de Taină și figurile de îngeri din cor în stil italo-bizantin datate la începutul secolului al XIV-lea aparțin ultimului orizont stilistic al decorului pictat. Conform cronologiei picturii murale transilvane recente, acest stil reprezintă cel mai timpuriu limbaj stilistic închegat, astfel că pare neobișnuit și pentru specialiști faptul că în navă, sub stratul italo-bizantin apar scene foarte diferite (printre altele figura lui Sf. Cristofor și un fragment din scena Judecății de Apoi). Cel de-al doilea strat de picturi conține și scene din ciclul Legendei Sf. Ladislau, cea mai bine păstrată fiind scena Urmăririi. Înaintea acesteia, membrele inferioare ale cailor, aparțin scenei Luptei. Coroborând rezultatele cercetării stratigrafice ale picturii cu datele actuale privind cronologia frescelor, considerăm că pictura Legendei Sf. Ladislau de la Cricău a fost realizată cel mai devreme în primele decenii ale secolului al XIV-lea, posibil chiar în jurul anului 1300. În concluzie, fresca de la Cricău este cea mai timpurie lucrare din acest cerc de picturi, nu doar de pe teritoriul Transilvaniei, ci se numără printre primele abordări ale subiectului de pe întregul teritoriul Ungariei.
În ultima vreme a devenit tot mai larg acceptată ipoteza conform căreia ciclurile de picturi cu reprezentarea Sf. Ladislau s-au răspândit în perioadă angevină, cultul monarhului predecesor pe tronul Ungariei jucând un rol important în viața noii dinastii. Luând în considerare toate aceste aspecte, momentul realizării frescei cu reprezentarea Legendei Sf. Ladislau de la Cricău poate fi plasat între 1310-1320.
Patrimoniu natural
În partea sudică a Munțiilor Apuseni găsim Munții Trascău, care se întind până la marginea localității Cricău. Partea munților dinspre localitate a primit statusul de Arie de Protecție Apecială Avifaunistică din cadrul rețelei Natura 2000, deoarece pe teritoriu apar și cuibăresc mai multe specii de păsări care figurează pe lista IUCN. Pădurile din zonă sunt alcătuite mai ales din copaci care au lemn de esență tare, dar nu lipsesc nici pășunile sau luncile care, pe lângă aspectul minunat al zonei oferă și un loc ideal de vânătoare pentru păsările carnivore.
Cârstelul (Cristelul) de câmp (Crex crex) este o pasăre cunoscută mai ales pentru vocea sa, dar puțini știu că este o pasăre protejată pe nivel global. Este o specie caracteristică zonelor joase, cum sunt pășunile și fânețele umede. Cuibărește într-o scobitură pe sol, iar când este surprinsă, aceasta rămâne pe cuibar până în ultimul moment, ceea ce determină o mortalitate mare a speciei cauzată de mașinile agricole. Pe lângă acestea, cârstelul de câmp este amenințat și de alterarea și pierderea habitatelor în urma activităților agricole sau a schimbării folosinței terenurilor, cum ar fi arderea pășunilor, lipsa pășunatului, sau, deopotrivă pășunarea excesivă. Numele păsării este amintit adesea de către gospodari, în contextul accesării finanțărilor oferite de Uniunea Europeană, deoarece în perioadele când acesta este prezent pe luncile gospodarilor, pământul nu poate fi cultivat până la sfârșitul lui lunii iulie. Nici după perioada interzisă nu se pot folosi utilajele agricole, cultivarea pământului fiind posibilă numai manual, prin urmare, proprietarii terenurilor primesc o recompensă financiară pentru restricționarea activităților agricole din această perioadă. Deși acest pas nu oferă încă o protecție maximă păsării, cu siguranță ajută la conservarea speciei.
Pe lângă specia prezentată mai sus, în zona rezervației, specialiștii au identificat alte nouă specii de păsări care apar pe lista speciilor protejate: acvila de munte (Aquila chrysaetos), ciocănitoarea cu spatele alb (Dendrocopos leucotos), ciocănitoarea verzuie sau ghionoaiea sură (Pinus canus), ciocănitoarea neagră (Dendrocopos martius), muscarul-gulerat (Ficedula albicollis), ciocârlia de pădure (Lululla arborea), viesparul (Pernis apivorus), bufnița (Bubo bubo) și șoimul călător (Falco peregrinus). În afara păsărilor enumerate mai sus, aici mai trăiește și liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii), una dintre cele mai rare specii de lilieci din Europa.