Chilieni

Biserica a fost construită în secolul al XIII-lea. Prima menționare directă a bisericii datează din 1333 și se referă la plata dijmei papale de către preotul de la Chilieni. Această informație dovedește existența unei biserici la această dată. Următoarea etapă de construcție a bisericii se plasează în ultimele trei decenii ale secolului al XV-lea, când are loc înlocuirea părții estice a bisericii cu o absidă poligonală, prevăzută cu boltă gotică și ferestre traforate.

În primele decenii ale secolului al XV-lea, pereții interiori și exteriori sudici și vestici ai bisericii au fost decorați cu picturi cu diferite tematici. Alte transformări au avut loc odată cu răspândirea reformei în secolul al XVI-lea, perioadă în care comunitatea satului s-a convertit la religia reformată, apoi a trecut la unitarieni, folosind împreună edificiul de cult mai mulți ani la rând. În această perioadă mobilierul original al bisericii a fost îndepărtat, iar picturile au fost zugrăvite.

Cutremurul din 1802 a afectat structura bisericii. Bolta corului s-a prăbușit probabil, părțile rămase fiind demolate în 1804 și refăcute sub forma unui tavan casetat, în mod asemănător cu nava. Clopotnița dinspre fațada vestică a fost terminată în 1829. Cu această ocazie cheia de arc a portalului sudic realizat în stil gotic în arc frânt și decorat cu ornament vegetal sculptat a fost așezată deasupra portalului vestic. Pe cheia de arc se observă înscris anul 1497. Cu ocazia lucrărilor de restaurare din anul 1994, fragmentul arhitectonic a fost repoziționat  în ancadramentul reconstruit al portalului sudic.

Contact
Rezervare Cazare

Cauți cazere in zona Chilieni? Click pe butonul de mai jos și poți găsi un loc potrivit ție, în doar câteva minute!

Împărtășire