Satul este pomenit pentru prima data în izvoarele scrise în anul 1567 sub numele Zachwa. În perioada medievală satul aparținea probabil arhidiaconatului de Sepsi, așa cum apărea din secolul al XVI-lea până la 1921, când, împreună cu alte opt sate a fost anexat arhidiaconatului de Orba. Inițial, Saciova era biserica mamă a Aninoasei și Măgherușului. Din punct de vedere administrativ aparține în prezent de comuna Reci.
Tradiția locală mai păstrează vie amintirea cetății Saciova, despre care vârstnicii nu știau decât că „… în jurul cetății se întindeau păduri vaste”. În legătură cu cetatea aflată la distanță de sat, în munții Clăbucetele Întorsurii cităm părerile arheologilor: Din cauza lipsei de infomații documentare privind fortificația și datorită faptului că nu s-au găsit artefacte arheologice în incinta acesteia, cetatea aparține categoriei de fortificații cu datare și funcționalitate incertă.” (Bordi Zsigmond Lóránd)