Saciova

Pictură murală

Fresca descoperită în anul 2000 pe peretele bisericii aparține picturii murale medievale din Ungaria, și anume Legenda Sf. Ladislau. Fragmentul din Saciova reprezintă scena Urmăririi, din care s-a mai păstrat capul regelui sfânt reprezentat cu aureolă și portretul cumanului răpitor. Acesta din urmă este reprezentat în postură de fugitiv, trăgând cu arcul în poziție întoarsă.

Spre marginea de jos a fragmentului dezvelit până în prezent, în spatele cumanului, putem zări câteva linii din portretul fetei răpite: fruntea delimitată de împletitura părului și sprâncene. Între cele două figuri principale duelându-se, artistul a pictat un copac mare înfrunzit. În ciuda stării fragmentare pictura este bogată în detalii și simboluri. Săgețile cumanului, de exemplu, ricoșează de conturul aureolei regelui, sugerând invulnerabilitatea personajului. De asemenea, cele două personaje duelându-se, se uită în sus, într-un punct unde la marginea distrusă a picturii apar mici fragmente de falduri aparținând veșmântului unui înger sau al Fecioarei Maria.

Patrimoniu natural

Nu departe de localitatea de pe partea stângă a râului Negru – care desparte Depresiunea de sus Trei Scaune de Lunca de jos Trei Scaune –  se află, după vorbele lui Orban Balázs, Sahara lui Trei Scaune, Rezervația Naturală Mesteacănul Retyi. În trecut, râul a adus aici nisipul, și a format mormane, movile de nisip.  În zilele noastre, majoritatea  acestora nu mai seamănă cu mormanele descrise de Orban Balázs.

Rezervația a primit numele după mesteacănul comun (Betula pendula), cu crengile atârnate și trunchiul alb de pe care despică o coajă asemănătoare foilor de hârtie, atrăgând parcă atenția fiecărui om care se plimbă în preajma lor. În umbra mestecenilor pe dunele de nisip putem să întâlnim o mulțime de plante rare, cum ar fi trifoiul de baltă (Menyanthes trifoliata) și frăgurelul (de specia: Potentilla palustre). Odată cu creșterea nivelului apelor subterane, între mormanele de nisip se creează niște bălți micuțe cu suprafețele acoperite de iarba broaștelor (Hydrocharis morusus-ranea). Din iunie până în septembrie, în adâncul bălților, lângă nufărul alb(Nymphaea alba) stă la pândă planta insectivoră din specia Aldovandra vesiculoasa. Prin culoarea sa viu argintie atrage atenția gândacilor și rouăi cerului cea rotundă (Drosera rotundifolia) .

Cei care vizitează rezervația sunt așteptați cu un repertoar bogat de melodii ale păsărilor. Putem întâlni câteodată și rața cârâitoare (Anas querquedula), iar în timp de primăvară nagâțul (Vanellus vanellus). Bălțile numeroase alcătuiesc habitatul perfect al broaștei-de-mlaștină (Rana arvalis), dintre care masculii, în perioada de reproducere, sunt îmbrăcați în albastru azuriu.

Activitățile din ce în ce mai intensive ale oamenilor din împrejurimi este periculoasă din perspectiva majorității speciilor de animale și al plantelor protejate. Pe lângă aceasta, salcâmii plantați ca și arbori ornamentali, au format până în prezent o întreagă pădure, afectând prezența a numeroaselor specii autohtone.

Contact
Rezervare Cazare

Cauți cazere in zona Saciova? Click pe butonul de mai jos și poți găsi un loc potrivit ție, în doar câteva minute!

Împărtășire