Pictură murală
Este una dintre cele mai importante biserici ale Scaunului Odorhei, cu cele mai multe detalii medievale conservate. Nu dispunem de surse de arhivă privind istoria medievală a construcției sale, dar în cadrul unor lucrări interioare de anvergură efectuate în 1965-1967, sub pardoseala corului s-au descoperit fundațiile absidei semicirculare inițiale. Astfel, biserica a fost ridicată probabil între secolele XIII-XIV. Importanța bisericii este dovedită de faptul că în 1333 era consemnată, după Cristuru Secuiesc, ca cea de-a doua parohie privind suma venitului.
La începutul anilor 1330, respectiv în cea de-a doua jumătate a secolului, pereții laterali ai navei au fost acoperiți cu picturi murale realizate în cel puțin două etape, mai mult, urme de picturi s-au găsit și pe fațadă. În cea de-a doua jumătate a secolului al XV-lea a avut loc o reconstrucție semnificativă, când s-a demolat absida inițială și s-a construit noul cor cu boltă în cruce pe nervuri susținute de console. Congregația a trecut la religia reformată probabil la mijlocul secolului al XVI-lea, mobilierul bisericesc prezent fiind realizat după acest moment. În locul bolții navei distruse s-a realizat, în anul 1724, un tavan casetat pictat, iar în 1749, cu sprijinul financiar însemnat al lui György Korda și István Borsai Nagy, biserica a primit învelitoare de țiglă și o podea nouă. În interior, pereții au fost în mare parte retencuiți, apoi vopsiți. În acest moment s-a construit amvonul de zidărie. În 1842 „turnul de modă veche cu foișor“ a fost înălțat cu un nivel, iar în 1865 turnul slăbit din cauza inundațiilor a fost cămășuit cu zidărie groasă, construindu-se, de asemenea, contraforturi suplimentare. În cadrul acestor lucrări s-a deschis o fereastră nouă în peretele de nord al navei și au fost găsite picturile murale.
În timpul reparațiilor fațadei executate în 1995, tencuiala veche a fost decapată aproape integral, astfel încât chenarele ornamentale medievale realizate în tehnica a fresco s-au putut găsi doar pe o suprafață mică. Mai mult, precum s-a dovedit, zidăria contraforturilor corului gotic conținea pietrele de talie ale primului sanctuar demolat, iar pe câteva elemente orientate spre exterior am putut observa fragmentele unor draperii și figuri. Însă, ca urmare a unei restaurări de anvergură finalizată în ultimii ani, Lóránd Kiss și Péter Pál, împreună cu colegii lor, au descoperit o compoziție mai mare pe peretele sudic al navei. În interior, se mai păstrează picturi murale doar pe pereții de vest și nord ai navei. Aici se găsesc fresce realizate în cel puțin două etape. Cele două registre superioare pot fi datate în prima jumătate a secolului al XIV-lea, unde sus se găsesc fragmente ale legendei Sfântului Ladislau, în timp ce sub acestea este vizibilă legenda Sfintei Margareta. Din păcate, ciclul bătăliei de la Chiraleș al regelui cavaler a fost deteriorat semnificativ în secolul al XV-lea cu ocazia construirii bolților, respectiv când s-a deschis fereastra în secolul al XIX-lea, dar cele două registre aflate dedesubt sunt relativ intacte. Cea mai bine păstrată este scena Judecății de Apoi din registrul inferior, care prezintă mare interes din punct de vedere iconografic.
Acest ansamblu monumental de pictură murală a fost dezvăluit de József Huszka în 1898, însă restaurarea sa profesională a fost finalizată doar în 2012. În urma acestor lucrări, fragmentele legendei Sfântului Ladislau au devenit mai ușor de interpretat. Cea mai bine conservată este scena ieșirii la luptă aflată pe peretele vestic, care este specială atât în privința modului de reprezentare, cât și din punctul de vedere al plasării sale. Scena de luptă reprezentată pe peretele de nord ocupă o suprafață relativ mare. Această compoziție extrem de dinamică, cu multe figuri, conține nenumărate caracteristici unice. Din scena urmăririi ni s-a păstrat doar un fragment de circa 2 m², precum și din scena luptei, unde se bat nu numai eroii, dar și caii acestora. Scena decapitării este de asemenea foarte fragmentată. Toate acestea sunt consecințele boltirii din perioada gotică târzie și a deschiderii ferestrei din secolul al XIX-lea.
Patrimoniu natural
Mugeni este situat lângă Crișul Mare, în partea din mijloc a râului, unde valea este mai lată. Numele satului în limba maghiară se referă la locul unde este situată localitatea, adică la trecătoarea dintre Bonta și Dejuțiu. Priveliștea este una deosebită, mai ales pe partea dinspre localitatea Bonta. Putem ajunge acolo cu ușurință, de-a lungul Crișului Mare – arie protejată Natura 2000 (ROSCI0383) – dinspre halta satului sau pe drumul comunal 218. Aria protejată oferă adăpost reptilelor și ambientelor rare care se află pe lista roșie IUCN. Plimbându-ne prin sat, pe malul râului putem vedea și auzi cântecul caracteristic ”unk-unk” al buhaiului de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata). Pare o specie fără pretenții, însă protejarea ei este foarte greu de realizat, din cauza habitatului umed, cu bălți temporare care sunt afectate de climă. Dacă privim cu atenție suprafața apei putem zări boarța (Rhodeus sericeus amarus), un peștișor cu o mărime nu prea mare, dar care în timpul împerecherii poartă toate culorile curcubeului. O altă specie ar fi zvârluga (Cobitis taenia), a cărei activitate este mai intensă în timpul serii. Dacă avem norocul de a o ține în mână, pe spinarea ei putem vedea un ghimpe, din cauza căruia pare mai periculoasă decât este.
Unde matca râului este mai nisipoasă și apa curată, trăiește o comunitate importantă de scoici cu indivizi din specia Unio crassus. Prezența lor este importantă, deoarece sunt indicatoare ale apei curate și sunt foarte sensibile chiar și la cele mai mici schimbări ale acesteia. Zona nu este pustie nici iarna, căci doar atunci putem vedea vidra europeană (Lutra lutra) vânând sau jucându-se în apele semi înghețate. Însă din cauza habitatelor foarte fragmentate, avem prea puține șanse să avem parte de o asemenea priveliște. Apa Crișului Mare traversează mai multe localități al căror localnici deseori își lasă amprenta asupra calității acesteia. Măsurile de protejare a apelor nu sunt suficiente și cel mai trist este că neștiința sau nepăsarea altora are frecvent consecințe nefaste în ariile protejate.