Legendă

Cel mai probabil, tradițiile populare de Sfântu Ladislau din Sălacea au origini medievale și continuă obiceiurile folclorice de dinaintea Reformei, la fel ca în cazul Băilor 1 Mai sau așezărilor din regiunea Turzii. Aici, la marginea nordică a județului Bihor, tradiția populară a fost influențată de către practicile venite dinspre Oradea, segmentul cel mai popular fiind acela al apariției izvorului.

Nuanța locală a acestei legende reprezintă un strat mai arhaic a tradiției, deoarece conform povestirii de aici, izvorul a țâșnit datorită potcoavei calului Sfântului Ladislau, și nu direct din acțiunea personajului legendar. Cea mai timpurie sursă scrisă menționează: „Fântâna Sfântului Ladislau se află pe panta dâmbului Cserge. Când Sfântul Ladislau galopa, piciorul calului său s-a cufundat în pământ. În acel loc a țâșnit un izvor. Soldații l-au săpat și l-au botezat. Soldații regelui au iubit această fântână cel mai mult.” Acest izvor, ascuns printre tufișuri, se găsește și azi în partea sudică a așezării, la câțiva metri de drumul care duce spre Otomani. În apropiere, aparținând tot de Sălacea, tradiția populară vorbește despre Tumulul Mare sau Tumulul Sfântului Ladislau, că ar fi fost adunat de către soldații regelui sfânt.

Patrimoniu natural

În partea de nord a județului Bihor, pe zona de câmpie, se află comuna Sălacea. Localitatea era cândva înconjurată de mlaștina alcătuită de râul Ier / Eriu. Peisajul juca un rol important în viața oamenilor, dar și în habitatele ecologice. Mlaștina, pădurile din zona de inundație și arinișul erau principalul habitat de unde localnicii își asigurau traiul de zi cu zi. Dar, din nefericire, în secolul XX, luncile umede au fost transformate în zone agricole, distrugând flora inițială. Pentru protejarea lor, zonele rămase fac parte din programul Natura 2000 (ROSCI0021), ca habitat special de mlaștină calcaroasă, cu specii endemice și indicatoare precum păiușul (Festuca vaginata) și dedița (Pulsatilla pratensis).

Frasinul de câmp (Fraxinus angustifolia ssp. Pannonica) este o altă specie cu o importanță mărită, deoarece alcătuiește baza arinișului de mlaștină. Pe lângă acestea, putem întâlni pălămida (Cirsium brachycephalum) și stânjenelul de nisip (Iris humilis ssp. Arenaria). A mai fost creată o altă zonă special protejată pentru păsările care pot apărea aici (ROSPA0016). Putem vedea aici câteva specii care sunt protejate la nivel global, precum șoimul dunărean (Falco cherrug), drumbrăveanca (Coracias garrulus) și vânturelul de seară (Falco vespertinus), dar și niște specii care sunt protejate la nivelul Uniunii Europene, precum stârcul roșu (Arderea purpurea) și buhaiul de baltă (Botaurus stellaris). Pe întreg teritoriul vestic al României, aici se afă singura populație a păsării ogorului (Burhinus oedicnemus), dar putem întâlni și numeroase berze specia Ciconia ciconia. Nici peștii nu sunt mai prejos, putem vedea aici o specie caracteristică mlaștinilor, țigănușul (Umbra krameri). În drum spre rezervația naturală, sunt numeroase plantații de struguri, ca principal meșteșug al localnicilor.