Legendă
Izvoarele termale de lângă Oradea au fost asociate cu numele regelui cavaler încă din zorii Evului Mediu, din moment ce în 1405 Papa Inocențiu al VII-lea le-a oferit într-un act indulgență de o sută de zile celor care se roagă în capela spitalului de la Băile Sf. Ladislau din Oradea. Există, de asemenea, date că mulți oameni au vorbit mai târziu cu recunoștință despre aceste băi, printre care Balázs Ártándy, un om urmărit de ghinion, care în testamentul său elaborat în 1531, în camera celor condamnați la moarte, le-a lăsat venitul dintr-o plantație de viță de vie de-a lui celor care „se află în băile Sf. Ladislau”.
În celebra sa poezie (Rămas bun, Oradea) poetul Ianus Pannonius a scris despre băile termale medievale de lângă pârâul Hévjó (care înseamnă căldură bună, Hő-víz – apă fierbinte, astăzi: Pețea), în locul Băilor 1 Mai de astăzi, pe care și umanistul Georg Wernher le-a menționat în lucrarea sa scrisă despre minunatele ape ale Ungariei: „Dintre cele mai renumite izvoare termale din Ungaria a mai rămas cel din apropierea Oradiei. Acesta poartă numele izvorul Sfântului Ladislau. Ori pentru că Sfântul Ladislau s-a scăldat aici, ori pentru că acesta aparține bisericii închinate în cinstea lui, renumită pentru faptul că aici se află mormântul lui, o biserică pe care atât el, cât și regele Sigismund, care a dorit și el să fie înmormântat aici, a îmbogățit-o din belșug. Mulți consideră că este unul dintre cele mai vechi izvoare termale din Ungaria…”
Credința în puterea de vindecare a băilor Sfântului Ladislau a fost ținută în viață și de legenda miraculoaselor vindecări petrecute la mormântul din Oradea. Deși după ocupația turcă a cetății Oradiei, băile au devenit mai puțin vizitate, în secolul al XVIII-lea au fost vizitate iarăși de o mulțime de localnici. În 1883, noua capelă a stațiunii balneare a fost sfințită în prezența arhiducelui Iosif, dar mai înainte a fost ridicată o statuie dedicată memoriei regelui sfânt. Toate aceste întâmplări au avut un efect stimulator asupra tradițiilor populare asociate cu Sfântul Ladislau și au reînviat multe legende pierdute în negura uitării.
O astfel de poveste este cea a originii izvoarelor termale, care a fost culeasă în mai multe versiuni de etnografi din tradiția orală păstrată în zona Bihorului și de la vizitatorii maghiari ai băilor, veniți de dincolo de Pasul Craiului: „Când, odată, [Sfântul Ladislau] a pornit cu alaiul la vânătoare în pădurile de lângă pitoreasca cetate a Oradiei, a zărit un cerb frumos. L-a urmărit cu calul și a alergat după el până când dintr-odată piciorul din spate al calului s-a scufundat. S-au speriat toți, deoarece când calul și-a scos piciorul, a țâșnit din pământ o apă minerală atât de fierbinte, încât aproape toți au rămas împietriți de mirare. Cei care s-au scăldat în această apă, s-au vindecat imediat. Cei care au venit la izvorul minune în cârje, puteau să-și arunce cârjele. De atunci apa acestui izvor se bucură de renume mondial.”
Patrimoniu natural
La 2-3 km spre nord de centrul Băii 1 Mai, se află lacul Pețea, care din 1932 este arie protejată. Lacul cu apă termală, care și în cele mai friguroase zile ale iernii, se mândrește cu o temperatură de 30 de grade Celsius și este habitatul ideal al lotusului, sau, după denumirea sa populară, a drețelui (Nymphacea lotus). Până nu demult, oamenii au crezut că lotusul de aici, este ultimul rămas din perioada erei glaciare, însă cercetătorii au găsit dovezi, că drețea trăiește în lacul termal de numai 600 de ani. Lacul Pețea, cunoscut de localnici, ca ”locul unde și iarna auzi cântecul broscoilor” a ajuns de mai multe ori la limita secării, dar și în zilele noastre se află în pericol de dispariție. Dacă lacul nu va fi protejat corespunzător, daunele vor fi resimțite atât de noi, cât ci și de nevertebratele și peștii specifici acestui lac, precum melcul endemic (Melanopsis parreysi), roșioara de Pețea sau roșioara termală și roșioara lui Racoviță (Scardinius racovitzai).
În apropierea Băilor 1 Mai, se află localitatea Betfia, care este înconjurată de o arie protejată prin programul Natura 2000 (ROSCI0008). Întreaga suprafață a zonei este acoperită de pădure, în care trăiește cărăbușul din specia (Carabus hampei), cu dimensiuni de 22-28 cm, protejat în toată Europa. În zilele însorite să nu ne mirăm dacă întâlnim vipera berus (Vipera berus) sau năpârca, șopârla apodă sau șarpele de sticlă (Anguis fragilis) stând la soare, căci pădurea este căminul lor. Iar noaptea pot să apară mai multe specii de lilieci (Myotis sp.).