Legendă

În tradiția populară se păstrează încă din Evul Mediu amintirea conform căreia pe vârful muntelui Pădurea Craiului, în apropierea Stâncii Potcoavă (Patkós-kő), a fost construită o capelă, iar după un timp și o mănăstire, locul fiind cunoscut ca Mănăstirea. Locuitorii maghiari al orașului Turda și din împrejurimi veneau de două ori pe an, de Înălțare și de Rusalii. Pelerinajul de Rusalii comemora evadarea miraculoasă a Sfântului Ladislau, iar la cel de Înălțare se sărbătorea eliberarea poporului de sub cucerirea tătarilor. Etnograful Orbán Balázs, referindu-se la tradiția orală, scria că aceste locuri de pelerinaj erau atât de vestite, încât se venea aici și de peste Pasul Craiului.

Nici în ziua de azi nu este sigur dacă legendele locale ale Sfântului Ladislau au fost inspirate din aceste pelerinaje, sau povestea de origine a Cheii a fost deja îmbinată cu personajul Sf. Ladislau și în Evul Mediu. Acest tip de legendă, al cărei arhetip se găsește în Biblie (rugăciunea lui Moise, apa Mării Roșie se desparte în calea evreilor), ține, aproape fără excepție în folclorul maghiar, de persoana Sfântului Ladislau, care este și sfântul apărător al Ardealului. Povestea nașterii Cheilor Turzii a ajuns să fie cunoscută în întregul Bazin Carpatic, datorită diverselor tradiții populare orale și interpretări literare, iar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, legenda a fost introdusă și în manualele claselor elementare. Povestea este următoarea: într-o zi Sfântul Ladislau s-a desprins de oastea sa, și în timp ce mergea călare prin regiunea Turzii, a început să-l gonească o numeroasă armată de cumani.

Fugind din calea acestora, regele s-a rugat bunului Dumnezeu, moment în care muntele s-a fragmentat între el și inamicii păgâni, aceștia din urmă căzând în prăpastie. În unele variante, muntele era deja crăpat, iar Sfântul Ladislau a reușit să sară peste prăpastie, în timp ce dușmanii au căzut în ea. În această variantă monedele de piatră ce se găsesc aici, au căzut în prăpastie odată cu păgânii și au împietrit. Tot după această variantă, urmele potcoavei calului regelui se găsesc pe Stânca Potcoavă, în partea sudică a Cheii. Stânca este menționată într-un raport al Scaunului Secuiesc al Arieșului din 1795, deoarece reprezenta granița între Turda și Scaunul Arieșului. Mai mult, simbolul apare și în heraldică, stema orașului Turda și a comitatului Turda-Arieș folosind motivul potcoavei. În secolul al XVII-lea, istoricul săsesc Matthias Miles a căutat amprenta potcoavei calului, scriind că aceasta avuse opt cuie, deorece urmele acestora se puteau încă vedea în stâncă.

În legendele din Scaunul Arieșului și zona Turzii, izvorul țâșnit datorită Sfântului Ladislau este acela dintre Tureni și Petreștii de Jos, deși mai multe variante de text menționează un izvor care a țâșnit din adâncul unei prăpastii, datorită regelui care atingea pământul sau piatra cu sabia sa, făcând astfel posibil ca soldații însetați să ajungă la apă. Tot de Cheiile Turzii ține și legenda arborelui rozmarin al Sfântului Ladislau. Conform acesteia, când regele a sărit peste prăpastie, din pălăria sa a căzut un fir de rozmarin pe marginea stâncii, care înflorește de atunci în formă de arbore.

Patrimoniu Natural

Munții calcaroși ai Trascăului au fost spălați de mii și mii de ani de pârâul Hășdate. Până acum, a format o matcă foarte, foarte adâncă, alcătuind un habitat unic, dar și un loc cultural. Stațiunea Cheile Turzii are statusul de arie special protejată pentru păsări, dar și de rezervație naturală.

Minunatul peisaj, cu stâncile sale și cu pârâul său iute, a intrat în inimile multor cercetători. Specialitatea zonei constă în cele 1000 de specii de plante care se găsesc aici – un sfert din totalul florei românești. Au supraviețuit aici specii din epoca glacială, dar se găsesc aici și specii panonice, de stepă și din regiunea Mării Negre. Coasta stâncilor este acoperită de plante rare precum colilia (din specia: Stipa pulcherrima, S. penata), stânjenelul sălbatic de stepă (Iris aphylla ssp. Hungarica) și endemismul vulturica (Hieracium tordanum). O altă raritate,  prezentă în aria protejată, este aiul sălbatic (Allium obliquum), al cărui cel mai apropiat habitat este în Munții Ural. Cheia oferă adăpost tisei (Taxus baccata), al cărui lemn roșiatic este foarte căutat pentru producția de mobilă, însă din cauza asta a devenit din ce în ce mai rar și mai protejat. Pe partea mai umbroasă a cheii, putem vedea cele șase cuiburi ale acvilei de munte (Aquila chrysaetos). Este un musafir destul de des și șoimul călător (Falco peregrinus), câteodată și cucuveaua (Athene noctua), mierla de apă sau pescărelul negru (Cinclus cinclus) și barza neagră (Ciconia nigra). Drumețiile noaste sunt însoțite de cântecele vioaie ale ciocârliei-de-pădure și ciocârliei de câmp (Lullula arborea, Alauda arvensis), iar dacă suntem atenți, putem zări presura de munte (Emberzia cia), cu zona albă din jurul ochilor și cu burta sa portocalie. Pe pietrele încălzite de soare mai apar gușterul și șopârla de ziduri (Lacerta viridis, Podarcis muralis). Peisajul este colorat și de fluturele de muștar (Leptiea morsei) și de fluturele purpuriu, specie aflată pe lista roșie a IUCN (Lycaena dispar).

Peisajul de neuitat, stâncile, miile de peșteri, flora și fauna bogată a zonei sunt un loc ideal pentru toți cei care vor să facă excursii în zonă. Acest paradis al turiștilor oferă o aventură memorabilă pentru cei care vizitează țara noastră. Se pot caza și lua masa, iar dacă au destul curaj, pot avea parte și de parașutism, sau cu echipajul și ghidul ideal, se pot cățăra pe stânci.