Legendă
După sursele scrise memoria Sfântului Ladislau era încă păstrată vie între secolele XVIII-XIX în comunitățile maghiare reformate de-a lungul văii Șieului. La hotarul Chiraleșului, o așezare inițial săsească, apoi săsească-română, pe dealul Chersalom s-a desfășurat acea luptă vestită, în care armata maghiară în frunte cu Sfântul Ladislau a câștigat împotriva cumanilor (sau în alte variante pecenegi sau uzi). De această bătălie se leagă și legenda eliberării fetei răpite, care a fost pictată în bisericile secolelor XIV-XV peste tot în Bazinul Carpatic. Un impozant monument istoric din așezarea învecinată cu Chiraleș, Țigău, comemorează această victorie.
De bătălia de la Chiraleș se leagă și acea poveste folclorică din Șieu-Odorhei, conform căreia dealul a fost format din pământul adunat în coifuri de către soldați, ca Sfântul Ladislau să aibă de unde să observe câmpul de bătălie. Despre necropolele tumulare de lângă Chintelnic se considera în secolul al XIX-lea, că ascund mormintele soldaților adverși. În secolul al XIX-lea, într-un alt sat învecinat, Șieu-Măgheruș, toponime ca Cetatea Sfântului Ladislau, Vârful Sfântului Ladislau sau Fântâna Sfântului Ladislau păstrau tradiția cultului sfântului. Se spune că cetatea care a fost construită după bătălie, era aleasă ca loc de rezidență a Sfântului Ladislau. La începutul secolului XX, pe Vârful Sfântului Ladislau se afla o capelă, frecventată de ziua Sfântului de către pelerinii romano-catolici. Despre apa din Fântâna Sfântului se spunea că este cel mai bun izvor din regiune, după surse scrise de însuși contele de la Arcalia, care tot de aici își procura apa de băut. Aceste tradiții s-au pierdut din viețile sătenilor din Valea Șieului, însă memoria legendei de la Chiraleș și Chersalom trăiește și azi în rândul locuitorilor maghiari din regiune.
Patrimoniu natural
Zona localității este înconjurată de râul Sajo în direcția Someșului Mare. Din primăvară până în toamnă, cu ocazia plimbărilor de pe marginea râului și urmărind bălțile formate temporar, putem zări la suprafața apei, ochii curioși ai buhaiului de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), o specie foarte des întâlnită la noi, dar rară în Europa și astfel, una dintre speciile protejate de broaște. Una din caracteristicile specifice acestei specii este sunetul de tip ”unk-unk” cu care masculul cheamă femelele.
Rezervația Sajo-Budak Natura 2000 trebuie protejată nu doar datorită speciei de broaște care trăiește aici. În apele râului trăiesc și numeroase specii de pești valoroase. Unul dintre aceștia este prădătorul avat (Aspius apsius). Stând la mal, dacă avem noroc, putem fi martori la procedeele foarte vizibile /spectaculoase prin care aceștia își procură hrana. Locuitorul luncii râului mai lent este boarța (Rhodeus amarus), ale cărui progenituri se dezvoltă în scoici. În interiorul unei scoici, pot să crească, în același timp, mai multe progenituri. Ne mai întâlnim cu porcușorul de șes (Romanogobio vladykovi), care mănâncă ființe bentonice și moloz, și trăiește în grup cu specia asemănătoare, porcușorul de nisip (Romanogobio kessleri). Singura specie denumită după un cercetător maghiar (Petenyi Janos Salamon naturalist) mreana vânătă/pătată (Barbus meridionalis petenyi) îmbogățește fauna râului. Rezervația este foarte importantă pentru protejarea speciei, porcușorul de vad (Romanogobio uranoscopus), care poate fi găsită numai aici.
Protejarea peștilor și amfibiilor este importantă din punctul de vedere al mamiferului protejat care se găsește și în această rezervație, vidra (Lutra lutra), deoarece peștii alcătuiesc hrana principală a acestuia. Vidra este mai rar întâlnită în timpul zilei, deoarece acesta are un stil de viață nocturn. Prezența lor este vizibilă prin urmele lăsate, cum ar fi excrementele cu oase lăsate în mare parte pe pietre.