Oradea, cetate

Pe malul Crișului Repede, la desprinderea lui din îmbrățișarea Pădurii Craiului și a Munții Plopiș, pe lângă drumul care duce spre Ardeal, se întinde Oradea, a cărei nume în limba maghiară sugerează existența unei fortificații timpurii în locul așezării de azi. Localitatea a fost probabil fondată în a doua jumătate a secolului al XII-lea, după tradițiile orale ale Sfântului Ladislau, care în timp ce vâna în proximitatea Crișului, la îndemnarea unui înger a hotărât înființarea unei mănăstiri dedicată Sfintei Maria, numind locul Cetate.

Importanța așezării a crescut după atacurile cumanilor, când Ladislau I a relocat sediul central al episcopiei de Bihor la Oradea, în 1092. Pe teritoriul dintre pârâul Pețe (Haieu) și Crișul Repede a existat probabil de la bun început o cetate/fortificație de pământ și lemn, care proteja locul viitor al catedralei, mormântul regelui, precum și al palatului rezidențial episcopal. După canonicul Rogerius, care a trăit atacurile tătarilor la Oradea și și-a notat experiențele în detalii, la vederea cetății fortificate cu val și turnuri din lemn, tătarii s-au retras inițial, însă apoi au revenit cu mașinile de asalt și au cucerit cetatea și clădirile, construite parțial din piatră. Odată cu lucrările de restaurare din secolul al XIII-lea au fost înălțate ziduri noi, iar în secolul al XIV-lea s-a continuat construirea cetății episcopului. Ca urmare, s-a format o fortificație cu ziduri concentrice, de lungimi de 9-13 metri, pe un teritoriu de circa 13 hectare. Zidurile din calcar și gresie aveau 1,3 metri lățime. În partea sudică a structurii de apărare s-a construit baza în formă de L a palatului episcopal, la nord-est de acesta putându-se identifica două bastioane. În 1598, exista încă un turn în partea vestică, în capela căruia se spunea că se ruga însuși Sfântul Ladislau. Despre cetatea episcopală medievală există destul de puține surse scrise: șanțul și poarta nordică a cetății se menționează într-un document din 1375, din 1456 se păstrează unul care-l menționează pe magistratul cetății, iar din 1497 unul care-l pomenește pe judecătorul curții. Istoriografia mai păstrează date despre lucrările de construcții ale lui János Filipecz și György Fráter Martinuzzi, care au consolidat părțile vestice ale cetății. În iarna anului 1474, otomanii veniți de peste Dunărea înghețată au asaltat fără succes fortificația. În timpul principatului ardelean, Oradea a devenit punct de hotar, cetatea primind noi funcții, iar datorită noilor tehnologii militare a fost nevoie de o remodelare a structurilor de apărare. Planul pentagonal al fortificației cu bastioane neolatine a fost elaborat probabil de Giulio Cesare Baldigara, și s-a construit între anii 1569-1619. Reprezentarea ei apare în faimoasele desene ale lui Georg Houfnagel și Cesare Porta. Noua cetate fortificată a rezistat asediului unei armate otomane în 1598, însă în 1660, datorită armatei insuficiente ce nu dispunea de arme adecvate, a capitulat în fața turcilor. Cetatea a fost recucerită în 1692, de către armata austriacă, condusă de generalul Dónát Heissler.

Cetatea de la Oradea este unul dintre cele mai reprezentative ansambluri militare și religioase din Transilvania. Cetatea și anexele sale ascund secrete a căror dezvăluire, în ciuda numeroaselor informații documentare, presupune efectuarea unor ample cercetări arheologice desfășurate pe parcursul a mai multor decenii. Unul dintre monumentele cele mai importante din cetate este catedrala fondată de regele Sf. Ladislau, unde a fost înmormântat și regele și împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg (1382-1437). Deoarece etapele de construcție ale cetății datează din perioada medievală timpurie și până în prezent, cercetările arheologice completează mereu cu date noi cunoștințele noastre privind istoria ansamblului.

Săpăturile arheologice începute de specialiști și laici încă din secolul al XIX-lea continuă și în prezent. Primele observații au fost făcute de către Flóris Rómer, fiind publicate ulterior, în 1982, de către Jolán Balogh. János Emődi a făcut descrieri detaliate a mai multor sute de fragmente sculpturale și artefacte arheologice. Începutul anilor 1990 reprezintă momentul de debut al cercetărilor arheologice. Săpăturile au fost conduse de Adrian Andrei Rusu, Tamás Emődi, Radu Lupescu și mulți alții, rezultatele lucrărilor fiind făcute publice în 2002 prin tipărirea primului volum al monografiei arheologice a cetății.

În urma cercetărilor arheologice au fost identificate urmele fortificației de pământ și lemn din perioada medievală timpurie construită în secolul al XI-lea pe amplasamentul cetății târzii. A fost descoperită și o locuință, datată cu monede din perioada regilor Geza al II-lea (1141-1162) și Andrei al III-lea (1290-1301), ceea ce susține ipoteza conform căreia în secolele XII-XIII fortificația era deja în uz.

Ulterior a fost construit și un turn-locuință, aflat în funcțiune până în secolul al XIV-lea. Pe amplasamentul acestuia a fost construit un palat gotic, transformat și lărgit în timp într-o construcție de stil renascentist cu rolul de palat episcopal. Inventarul realizat în 1589-1599 menționa că palatul avea pe cele două etaje ale sale ferestre pictate de diferite forme. Atât izvoarele istorice, cât și descoperirile arheologice atestă faptul că în secolul al XVII-lea splendoarea palatului este sporită datorită intervențiilor constructive comandate de către principele Gabriel Bethlen.

Contact
Rezervare Cazare

Cauți cazere in zona Oradea, cetate? Click pe butonul de mai jos și poți găsi un loc potrivit ție, în doar câteva minute!

Împărtășire