Legendă

Legenda întemeierii Cetății Oradea apare pentru prima dată în Cronica Pictată, însă această cronică redactată în secolul al XIV-lea a păstrat probabil o legendă apărută cu două sute de ani în urmă: „În parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, într-o vânătoare, [Sfântul Ladislau] a găsit un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”.

În mod similar s-au păstrat povești din acea perioadă (secolul al XII-lea) în legătură cu Oradea și în legenda bisericească a Sfântului Ladislau, care a fost terminată în 1192 cu ocazia canonizării și proclamării ca sfânt a acestuia. Aici apare pentru prima dată legenda carului Sfântului Ladislau, care relatează alegerea miraculoasă a locului de veci: „În timp ce supușii săi i-au dus trupul la Oradea, au adormit din cauza oboselii și a tristeții cauzate de doliu. Adormind și pierzând prea mult timp, carul care-i transporta trupul, a pornit spre Oradea pe drumul cel bun fără nici o tracțiune sau ajutor. Trezindu-se și negăsind carul mortuar, supușii au început să fugă în toate direcțiile, până când au găsit carul care mergea spre Oradea, cu trupul neînsuflețit așezat în el. Văzând această minune, cum puterea dumnezeiască duce trupul acestui mărturisitor sfânt spre locul ales de el, unde avea să fie înmormântat, mulțumindu-I, L-au preamărit și lăudat pe Dumnezeu.” Acest tip de legendă internațională apare și în legătură cu orașul Cenad, în legenda episcopului Gerard de Cenad (Szent Gellért) scrisă cu câteva decenii mai devreme. Conform tradițiilor mai recente numele localității Nagykereki, din județul Hajdú-Bihar, Ungaria, este legat de povestea miraculoasă a carului.

De-a lungul secolelor, istoria Cetății Oradea a fost strâns legată de moaștele Sfântului Ladislau, care s-au păstrat acolo (aceste legende vor fi discutate în legătură cu bazilica). Până la ocuparea cetății Oradea de către turci în anul 1660, în curtea cetății, în piața din fața intrării principale a Catedralei se aflau cele patru statui celebre, realizate din bronz de frații Martin și Gheorghe din Cluj (statuile pedestre ale Sfântului Ștefan, Sfântului Emeric și Sfântului Ladislau realizate în jurul anului 1370 și statuia ecvestră a Sfântului Ladislau inaugurată în anul 1390), care au fost admirate de lumea întreagă în secolele următoare. Conform unei tradiții medievale din Bihor acestea au fost realizate nu de oameni, ci de zâne. În secolul al XVII-lea, călătorul turc Evlia Celebi le numește „talismanele cetății”, deoarece localnicii credeau cu toată forța că regii sfinți îi protejează de orice atac inamic. István Szamosközy a înregistrat în opera sa intitulată Istoria Ardealului în legătură cu asediul cetății Oradea din anul 1598 următoarele: „Se spune – cine știe dacă este adevărat sau doar o născocire – că printre turci, despre care se știe că sunt un popor superstițios, s-a răspândit vestea: calul de bronz menționat mai sus al sfântului rege Ladislau a nechezat atât de tare încât chiar și turcii l-au auzit și au explicat că e un semn miraculos pentru asediați. Se spune că, drept consecință, turcii s-au retras, deși nu și-au epuizat forțele, însă și-au pierdut speranța de a mai putea ocupa cetatea.”

Patrimoniu natural

La aproximativ 4 km nord-est de municipiul Oradea, se află o arie protejată pe nume Valea Roșie, care face parte din programul Natura 2000 (ROSCI0267). Zona cu o suprafață de 819 de hectare, situată în valea Crișului Repede este împodobită cu 14 plante protejate și oferă adăpost pentru 6 specii de reptile și amfibie aflate pe lista roșie.

Pe întreaga suprafață se întinde o singură pădure, despărțită numai de Valea Roșie, dar din loc în loc putem întâlni și mlaștini sau poieni pline de reptile și amfibii. Aici deseori întâlnim broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina), broasca mare de lac (Rana ridibunda) sau broasca râioasă brună (Bufo bufo). Din primăvară până-n vară serile calde răsună de cântecul masculului buhaiului de baltă cu burtă galbenă (Bombina variegata) și buhaiului de baltă cu burta roșie (Bombina bombina), căci astfel își găsesc femelele potrivite. Iar reptilele sunt reprezentate de un șarpe răspândit în tot Ardealul, dar care nu este o amenințare pentru oameni, șarpele de casă (Natrix natrix).

Una dintre plantele rare ce pot fi găsite în zonă este o specie de orhidee cu floarea de culoarea mov (Orhis morio). Solul umed și nisipos este habitatul ideal pentru o astfel de minunăție. Dar și florile brebenei (Corydalis solida), cu culorile sale de la mov până la purpuriu, uneori albe, îți taie respirația între lunile martie și mai. La sfârșitul verii ne putem minuna de alte frumuseți, precum stelița (Aster sedifolius) dar și garoafa de câmp (Dianthus carthusianorum). Acesta din urmă și-a primit denumirea în latină, deoarece, în trecut, călugării cartahusiani l-au plantat în spațiile din jurul mănăstirilor.