Satul Tileagd din valea Crișului Repede s-a format probabil încă din secolul al XI-lea, istoria sa timpurie legându-se strâns de prezența secuilor din regiune. Mai multe date trimit la faptul că așezarea putea fi un centru al secuilor din Bihor. Nu este întâmplător nici fapul că noua așezare a secuilor mutați de aici în regiunea Târnava Mare – Homorod se numea inițial tot Scaunul Tileagd, acesta devenind mai târziu și rămânând până în prezent cunoscutul Scaunul Odorhei. După plecarea secuilor, dar înaintea invaziilor tătarilor, o ramură a tribului Csanád s-a mutat în regiune. Clanul, descendent al conducătorului Csanád care era domnitor în județele Csanád și Mureș în secolul al XI-lea, a ajuns să posede proprietăți prin legături matrimoniale în regiunea Crișului Repede, printre care și la Tileagd. Aceste proprietăți au fost luate în 1242 de către Pál Geregye, însă în 1256 au fost revendicate la porunca regelui Béla al IV-lea. Cu timpul, proprietățile din Bihor au căpătat valoare tot mai mare, descendenții familiei Csanád (Tamás, fiul lui Pongrác) s-au relocat la Tileagd, iar astfel așezarea a devenit în Evul Mediu un centru al familiei, în care s-a investit în construirea mai multor rezidențe nobiliare, familia devenind patroni ai parohiei locale. Fii lui Tamás au devenit mari proprietari la Tileagd, într-un act din 1308 sunt menționate mai multe case, porți și mori sub domnia lor. Dintre fii, Csanád s-a remarcat cel mai mult, el și-a început cariera de canon la Oradea, după care a devenit episcop la Eger și arhiepiscop la Esztergom (1330-1349). A fondat o mănăstire franciscană la Tileagd în 1329, care a funcționat până la jumătatea secolului al XIV-lea. Vărul lui, Tamás Telegdi, a ocupat și el funcția de arhiepiscop la Esztergom între 1367-1375. Au suportat de mai multe ori restaurări și alte cheltuieli cu parohia locală a așezării rurale, devenite încetul cu încet oraș – au investit de mai multe ori în zugrăvirea și restaurarea acesteia. Pe pereții bisericii se văd picturi ale Sfântului Ștefan, Ladislau și Emeric, ultima dată picturile fiind realizate la porunca trezorierului István Telegdi, care a fost și vice-voievod al Transilvaniei, împreună cu fiul său, Miklós. Amândoi au fost înmormântați în biserica gotică târzie, care există și azi, pietrele lor funerare fiind considerate capodopere ale sculpturii funerare renascentiste. Cea mai importantă casă medievală a lor a fost transformată într-un castel la începutul secolului al XIV-lea, fortificație acestuia rezistând până la sfârșitul secolului al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea familiile importante la Tileagd au fost Csáky, Kornis, Baranyai și Haller, aceasta din urmă fiind cea care a construit castelul baroc de lângă biserica reformată și biserica romano-catolică.
- Despre locație
- St. Ladislau
- Obiective Turistice
- Evenimente
- Galerie