Legendă
Din descrierile lui Balázs Orbán știm că la jumătatea secolului al XVIII-lea se mai făceau pelerinaje la Capela Sfântului Ladislau din Poiana Păgânului, aflată la est de satul Frumoasa, așadar capela mai exista atunci. Ruinarea acesteia poate fi legată și de construirea drumului național în anii 1840, care ocolea deja Poiana Păgânului. După cum nota și Elek Gegő, capela ajunsese într-o stare neglijată încă de la jumătatea anilor 1830, iar în secolul XX a devenit complet distrusă. Împreună cu Capela Sfântei Treimi din Poiana Frumoasă, aceste clădiri bisericești reprezentau granița Secuimii medievale, și erau vizitate de către ceangăii moldovenești în timpul pelerinajului făcut la Șumuleu Ciuc de Rusalii.
Drumul vechi ce ducea de la Ghimeș la Ciuc trecea pe la aceste două capele medievale. Capela Sfântului Ladislau din Poiana Păgânului servea ca loc de cult al acestui sfânt protector. În această regiune culturală a Secuimii, slăvirea Sfântului Ladislau era mai intensă. După legendele locale, Poiana Păgânului și-a primit denumirea după ce regele sfânt s-a luptat aici cu tătarii păgâni, construind capela după victoria sa. După tradițiile populare medievale, în piatra de lângă izvorul de la poalele Poienii Păgânului care a țâșnit atunci, se vede și azi urma potcoavei calului său. După o variantă de text din secolul al XVIII-lea, după victoria de la Poiana Păgânului, Sfântul Ladislau a galopat la locul de azi al Capelei Salvator de la Șumuleu Ciuc, loc ce și-a capătat existența tot datorită lui. Cea mai răspândită legendă a sfântului de la Frumoasa se leagă de originea numelui așezării: „A fost o stâncă pe Poiana Păgânului de unde a săltat cu calul. Atunci, când a fost el aici, a zis calului: Bea, calul meu, din această apă frumoasă! Și așa a devenit satul Frumoasa, și așa și-a primit numele. Acolo, de unde a săltat cu calul se vede și azi urma potcoavei acestuia.”
Patrimoniu Natural
Localnicii din Frumoasa pot spune cu adevărat, că locuiesc într-o zonă de poveste cu comori neprețuite primite de natură. Asta confirmă și faptul că 81 la sută din teritoriu aparține zonei protejate Munții Ciucului, iar 32 la sută face parte din aria special protejată pentru păsări, Depresiunea Ciucului.
Hotarele satului ascund numeroase habitate, precum pârâurile cu ape reci, care este locul ideal pentru racul de râu (Astacus astacus) și niște specii de pești care preferă apele de munte, precum zglăvoaca sau zglăvocul (Cottus gobio), păstrăvul (Salmo trutta) sau grindelul sau molanul (Barbatula barbatula). Sub pietre putem găsii mii și mii de larve de insecte sau alte nevertebrate. În mlaștinile de lângă pârâu, în băltoacele alimentate de ploaie, trăiesc amfibii precum buhaiul de baltă cu burtă galbenă (Bombina variegata) a cărui perioadă de împerechere este declanșată de ploile semnificative cantitativ. Dar nu este imposibil să întâlnim și tritonul carpatic (Triturus montandoni), care este o specie endemică pentru Carpați, iar aici este destul de răspândit. Dintre plane, specia caracteristică pe care o întâlnim aici, în mlaștinile din zonă, este curechiul de munte (Ligularia sibirica), rămas aici din perioada erei glaciare. Însă din cauza desecării ariilor din Europa, a mai rămas în viață doar o mică parte din populația sa. Puțin mai sus, spre munte, pe pajiștile uscate apare o floare denumită gențiană (Gentiana cruciata), care este hrana principală a unui fluture parazit foarte rar. În primele săptămâni ale primăverii putem vedea sisinul (Pulsatilla patens), o plantă strict protejată, și aici, în hotarele satului Frumoasa apare la cea mai mare altitudine din țară.
Dacă avem drum spre Frumoasa să ne facem timp pentru o drumeție de 8,5 de kilometri pe ruta turistică intitulată ”Izvoare printre munți și vale”, care începe din centrul satului și ne duce până la vârful Fügés. Excursia făcută în înconjurul satului ne oferă o experiență unică, în oricare anotimp.