Legendă

După canonizarea Regelui Ladislau (1192), în jurul mormântului acestuia din Oradea s-a dezvoltat un cult religios tot mai intens, iar în secolul al XIV-lea Oradea a fost menționată drept „Compostela maghiară”, devenind un loc de pelerinaj, vizitat de foarte mulți credincioși, inclusiv conducători. Din secolul al XIII-lea s-au păstrat date documentare despre judecățile lui Dumnezeu la mormântul Sfântului Ladislau (Regestrum Varadinense). Primele miracole asociate cu bazilica au fost imortalizate în legenda bisericească a Sfântului Ladislau. Una dintre aceste povești relatează că un soldat a fost acuzat de un conte că i-a furat cupa de argint. După ce cupa a fost pusă pe mormânt, soldatul a luat-o de acolo nevătămat, iar contele s-a prăbușit când a atins-o. De reînhumarea osemintelor Sfântului Ladislau la Oradea se leagă și legenda omului cu bărbia răsucită. Conform poveștii de origine bisericească, cu această ocazie deosebită s-a putut simți un miros dulce în bazilică, dar un om dintre cei prezenți a pretins că el a simțit un miros neplăcut. Ca pedeapsă divină bărbia i-a fost imediat răsucit, și bărbatul și-a recăpătat forma sa originală doar după multă rugăciune.

Conform unei alte legende din Oradea, la ora canonizării regelui Ladislau (în plină zi) o stea a strălucit deasupra bazilicii timp de două ore. Cele mai multe dintre cazurile de vindecări miraculoase înregistrate în legenda bisericească s-au petrecut tot aici, la mormântul din bazilică. Despre vindecarea bruscă a unui călugăr dominican, care suferea de o boală a ochilor a povestit – ca martor contemporan – și savantul teolog Temesvári Pelbárt (Pelbart de Timișoara), care și-a desfășurat activitatea la răscrucea secolelor XV și XVI. Conform unor date documentare medievale (1406), craniul sfântului rege tratat cu respect deosebit a rămas intact în timpul incendiului, deși chiar și herma în care s-a păstrat craniul a suferit daune.

Conform unor înregistrări documentare medievale, în trezoreria bazilicii s-a păstrat și o piatră de marmură udată și perforată de lacrimile Sfântului Ladislau. Legenda uleiului ce curge din mormântul sfântului rege apare în imnul bisericesc al Sfântului Ladislau și chiar și în poezia, Rămas bun, Oradea a lui Janus Pannonius. Este posibil ca acest motiv să fi devenit sursă de inspirație pentru una dintre cele mai remarcabile legende ale Sfântului Ladislau, imortalizată de călugărul minorit Anonim, care a trăit în secolul al XIV-lea. Conform acestei povești, numite și miracolul patrocinium, când secuii s-au luptat cu tătarii și au ajuns deja într-o situație extrem de periculoasă, dintr-odată a apărut deasupra capului lor un cavaler înalt îmbrăcat în veșminte luminoase, cu coroană pe cap și aplicând lovituri cu toporul din mână, a împrăștiat inamicii. Conform acestei legende, un prizonier tătar bătrân și păzitorul mormântului din Oradea au confirmat că Sfântul Ladislau revenit din morți a fost cel care a sărit în ajutorul poporului său: „Se spune că în timp ce creștinii se luptau cu tătarii, capul Sfântului Ladislau nu era de găsit în biserica din Oradea. Un adevărat miracol. Astfel, când suplinitorul canonicului custode al acestei biserici a intrat în sacristie pentru a căuta capul, l-a găsit pe acesta la locul lui transpirat, de parcă ar fi în viață și s-ar fi întors de undeva după o muncă grea sau înfierbântat din cauza căldurii.”

Poetul Arany János a prelucrat tocmai această legendă medievală ca o inserție separată (Sfântul Ladislau) în al V-lea cântec al poemului Seara lui Toldi.

Patrimoniu natural

La aproximativ 4 km nord-est de municipiul Oradea, se află o arie protejată pe nume Valea Roșie, care face parte din programul Natura 2000 (ROSCI0267). Zona cu o suprafață de 819 de hectare, situată în valea Crișului Repede este împodobită cu 14 plante protejate și oferă adăpost pentru 6 specii de reptile și amfibie aflate pe lista roșie.

Pe întreaga suprafață se întinde o singură pădure, despărțită numai de Valea Roșie, dar din loc în loc putem întâlni și mlaștini sau poieni pline de reptile și amfibii. Aici deseori întâlnim broasca-roșie-de-pădure (Rana dalmatina), broasca mare de lac (Rana ridibunda) sau broasca râioasă brună (Bufo bufo). Din primăvară până-n vară serile calde răsună de cântecul masculului buhaiului de baltă cu burtă galbenă (Bombina variegata) și buhaiului de baltă cu burta roșie (Bombina bombina), căci astfel își găsesc femelele potrivite. Iar reptilele sunt reprezentate de un șarpe răspândit în tot Ardealul, dar care nu este o amenințare pentru oameni, șarpele de casă (Natrix natrix).

Una dintre plantele rare ce pot fi găsite în zonă este o specie de orhidee cu floarea de culoarea mov (Orhis morio). Solul umed și nisipos este habitatul ideal pentru o astfel de minunăție. Dar și florile brebenei (Corydalis solida), cu culorile sale de la mov până la purpuriu, uneori albe, îți taie respirația între lunile martie și mai. La sfârșitul verii ne putem minuna de alte frumuseți, precum stelița (Aster sedifolius) dar și garoafa de câmp (Dianthus carthusianorum). Acesta din urmă și-a primit denumirea în latină, deoarece, în trecut, călugării cartahusiani l-au plantat în spațiile din jurul mănăstirilor.